Romania - 1964

Comunismul revine în viața noastră!

   Se întâmplă la Botoșani, unde la cum se organizează voluntarii și "activiștii" e posibil ca la finele punerii în practică a ideilor ce le aparțin să apară pe scena mare, un muzeu ce e posibil să eclipseze și Memorialul de la Ipotești. Să nu mai vorbim de casa în care și-a petrecut copilăria marele compozitor George Enescu, dar sper totuși sa depășească ca număr de vizitatori pe cel de la Tocileni (wink). 

   Este vorba despre Muzeul Vieții Cotidiene în Comunism, proiect inițiat de scriitorii Dan Lungu și Constantin Iftime care alături de Asociația CulturEst, urmăresc să ofere o imagine asupra vieții cotidiene a societății din perioada bombardată cu sudoarea muncitorească. De aceea acest proiect are nevoie de implicarea directă a oricărei persoane ce vrea să ajute, prin donarea de obiecte, ziare, carnete de U.T.C. iști sau chiar carnetele Secretarilor de organizație pe care sigur le-ați ascuns voi pe undeva când ați văzut că decolează elicopterul prezidențial de pe Comitetul Central.
     Detalii obțineți din imaginea de mai jos.sau  0755877398. Cortul de colectare va fi pe Pietonalul Unirii, vineri, sâmbătă și duminică, intre orele 16-21.

   Iar pentru că eu sunt născut în 1988, nu am văzut multe din această epocă, vă mulțumesc anticipat pentru aducerea în rândul istoriei și a tinerilor, nu doar povestea ci și palpabilitatea vizuală a comunismului.
   Este primul muzeu de acest gen din Romania!
   Locația muzeului va fi într-o hală de la C.E.T. donată de Primăria Municipiului Botoșani

Andrei-Iulian Ciubotaru

    

Domeniile în care sunt pregătiți parlamentarii României

În timp ce în țările civilizate din occident, în fruntea statului ajung intelectualii și cei mai educați oameni, în România este exact invers. Lăsând la o parte câteva personaje care și-au plagiat lucrările de doctorat, în rest în fruntea țării se află numai oameni care par mai degrabă din "clasa muncitoare" decât din cea a intelectualilor...

1. Dumitru Chiriţă, electrician şi şef tură între 1981 – 1990, deputat PSD

2. Constantin Adăscăliţei, antrenor de karate, deputat PSD

3. Dorel-Gheorghe Căprar, mecanic, conducător auto, deputat PSD

4. Dan Ciocan, subofiţer IPJ Olt 1985-2001, deputat PSD

5. Ion Melinte, horticultor, urmărea activităţii în cadrul fermei pomicole, deputat PSD

6. Neculai Răţoi, mecanic locomotivă 1958-1980, deputat PSD

7. Victor Roman, 1981 – 1982, tehnician auto, deputat PSD

8. Vasile Berci, tâmplar, sortator şi maistru la C.P.L. Sighet între 1964 – 1971, acum deputat PNL

9. Dan Bordeianu, merceolog, 1988 – 1992, acum deputat PNL

10. Constantin Gălan, morar la Fabrica de Morărit şi Panificaţie Suceava între 1973-1974, lăcătuş mecanic în perioada 1974-1976, acum deputat PNL

11. Andrei Dominic Gerea, electronist 1987 – 1991, acum deputat PNL, fost ministru al Economiei

12. Dumitru Verginel Gireadă, mecanic agricol - S.M.A. Agromec Botoşani 1987-1990, acum deputat PNL

13. Titi Holban, muncitor C.P.L. Gugeşti 1983 – 1984, muncitor I.P.I.L.F. Râmnicu Sărat 1984 – 1985, merceolog, acum deputat UNPR (fost la PNL până zilele tecute)

14. Mihai Lupu, operator chimist Fabrica de Antibiotice Iaşi în 1981, mecanic I.U.G. Basarabi 1982 – 1985, acum deputat PNL

15. Eugen Nicolaescu, tehnolog, merceolog la Complexul de Hoteluri şi Restaurante Flora din I.T.H.R. Bucureşti - Ministerul Turismului în perioada 1976 – 1985, acum deputat PNL, ministru şi fost ministru

16. Valentin Rusu, mecanic Masini si Utilaje, 1990 - 1992 , acum deputat PNL

17. Aurel Nicolae, tehnician, 1980 - 1990 , acum deputat PNL

18. Sorin Teju, muncitor necalificat 1985-1988, lăcătuş mecanic 1988-1989 şi 1991-1997 la Schela Boldeşti, acum deputat PNL

19. Radu Bogdan Ţîmpău, merceolog, 1998 – 2001, acum deputat PNL

20. Costică Canacheu, tehnician electroenergetic la I.D.E. Bucureşti în perioada 1978 – 1989, acum deputat PDL

21. Vasile Iliuţă, lucrător comercial la Remat Călăraşi, 1990 – 1993, acum deputat PDL

22. Mircia Muntean, electrician la turnatoria - otelaria “ Siderurgica “ S.A. , Hunedoara, 1982 – 1990, acum deputat PDL

23. Eusebiu Manea Pistru-Popa, mecanic auto, 1988-1995 la service auto, acum deputat PDL

24. Ionaş Florin Urcan, gestionar SC Poliuretani S.A. Luduş, acum deputat PDL

25. Iulian Vladu, tehnolog Dacia-Service, Găeşti în perioada 1984-1989, acum deputat PDL

26. Mircea Vicenţiu Irimie, mecanic Trustul de Constructii Turda, 1985 – 1990, instructor karate Shotokan – Fudokan, acum deputat PC

27. Valentin Blănariu, magazioner, Dacia Service Reşiţa, 1986 – 1991, acum deputat PPDD

28. Ştefan-Petru Dalca, mecanic Maşini şi Utilaje Vagoane 1988 – 1994, revizor Tehnic Vagoane 1994 – 1998, Maistru Electromecanic 1998 – 2000, toate la C.F.R., acum deputat PPDD

29. Adrian-Nicolae Diaconu, muncitor calificat UM Plopeni Prahova 1985 – 1990, acum deputat PPDD

30. Niculina Mocioi, agent comercial Flamingo Computers, 2004, acum deputat PPDD

31. Constantin Moisii, operator chimist - Arpechim Săvineşti, 1970 – 1978, acum deputat PPDD

32. Cezar Cioată, şef sector electromecanic subteran - Compania Naţională a Uraniului SA Bucureşti, Sucursala Suceava, 2007 – 2012, acum deputat PC

33. Gheorghe Coman, lăcătuş mecanic MECON SA, acum deputat PC 

34. Răzvan Rotaru, muncitor necalificat, 1996 – 1998, lăcătuş, 2000 – 2002, fotbalist nonamator, 2002 – 2004, acum deputat PC

35. Claudiu-Andrei Tănăsescu, merceolog, 1988 – 1990, acum deputat PC

36. Haralambie Vochiţoiu, strungar Umirom Petroșani 1988 – 1991, muncitor E. M. Petrila 1991 – 1997, acum senator PSD

37. Viorel Chiriac, tehnician OMNITEC Brasov, Tractorul Brasov 1981- 2000, acum senator PSD

38. Dan-Aurel Ioniţă, cofetar patiser Ploiesti , 1987-1992, acum senator PSD

39. Ákos-Daniel Mora, tehnician automatist, 1991-1995, acum senator PNL

40. Ioan Deneş, electrician Căile Ferate Române, 1988 – 1993, acum senator PNL

41. Ion Popa, tehnician SC Automobile Dacia, 1986-1994, acum senator PNL

42. Mihai Niţă, tehonolog Uzina de Avioane Craiova , Uzina Autoturisme Pitesti 1980 -1983, acum senator PC

43. Ioan Iovescu, mecanic Autobaza 4 Lugoj 1979 – 1982, sofer, Autobaza Lugoj, 1984-1987, acum senator neafiliat

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.

De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor. Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris. Dăruită de un grof În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. “Scriere secretă” După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat”. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta. Solii şi cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. “Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc. “Jurământul tinerilor blaki” Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:

“O viaţă, tăciunele Şarpelui,

puternic veghetor,/

Înşelator, să nu primeşti a te uni/

Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/

Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/

Să juri cu maturitate şi cu convingere!/

Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/

Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!” Notă:

Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător. Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei. Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.

Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media. Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se “vând” mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?

DACIA

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

Urmează altă întrebare:

- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!

Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Şi ultima întrebare:

- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii “romani”?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât “copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.

La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….

De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

“Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea

locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The History of Civilization” , “The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.,

(vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite

în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să

nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare… (Ion Enache)

sursa: http://www.soringhilea.ro/

Comori ascunse în Botoşani. Comuna Suliţa, Mănăstirea Cozancea şi Iazul Dracşani.

    Aflată la peste 30 de kilometri de municipiul Botoşani, comuna Suliţa nu a fost şi probabil că nu va apărea vreodată, în viitorul apropiat, pe o hartă turistică a României. Şi asta chiar dacă în spatele sărăciei oamenilor din zonă, localitatea ascunde adevărate comori pentru suflet şi ochi. Loc necunoscut de către iubitorii de călătorii, dar care se înscrie în paginile cărţii nescrise a celor mai frumoase locuri din România. 

    Se spune ca sfinţenia nu zace bătută în aur sau închipuită în clădiri impunătoare. Stă în lucruri simple, dar binecuvântate de Dumnezeu. De multe ori, nici nu şi-ar închipui omul că ceva atât de simplu la prima vedere poate fi izvor de linişte şi de împăcare cu Dumnezeu, cu natura, cu sine însuşi.

     La Botoşani undeva în adâncul unor codri, parcă de când lumea, se află un astfel de loc. După ce, orice pelerin sau doar călător prin lumea largă se urmează cărările întortocheate, dă în sfârşit de locul unde au făcut primii paşi către sfinţenie, doi dintre cei mai respectaţi şi mai iubiţi ieromonahi: Paisie Olaru şi Ilie Cleopa. Acest loc născător de sfinţenie şi linişte sufletească este Mănăstirea Cozancea, un schit uitat, parcă, de lume dar nu şi de Dumnezeu în codrii Moldovei.

    Departe oraş, într-un spaţiu mirific din inima naturii, sub codrii seculari, numiţi de localnici „Pustiul Cozancei” se află Mănăstirea Cozancea – „O poartă către cer”.

    De Cozancea, mulţi oameni au aflat din scrierile lui Paisie Olaru sau ale părintelui Ilie Cleopa, doi ieromonahi trecuţi în sfinţenie. Cei ce îşi doreau să afle unde este acest loc mirific şi-au făcut bagajele şi au plecat către Mănăstirea Cozancea.

Primul popas este municipiul Botoşani. De acolo pe Drumul Judeţean 297 către Suliţa prin Blândeşti şi care trece şi prin comuna Stăuceni, din care face parte şi satul Tocileni, satul natal al fostului Patriarh al României, ÎPF Teoctist. De aici, până la Cozancea mai sunt de străbătut 11 kilometri.

    Odată ajunşi începe o adevărată călătorie mirifică. Cărările ca un labirint ce parcă ne îndeamnă la descoperire de sine pleacă printre copacii deşi. Oricât de mult s-ar grăbi călătorul să ajungă acolo unde şi-a propus, fără să vrea, face cunoştinţă cu magia acestui codru. Paşii îi sunt încetiniţi, parcă, de forţe lăuntrice şi îl obligă pe cel care şi-a asumat acest drum la meditaţie, la împăcarea cu natura. Doar păsările rup linştea desăvârşită a pădurii, dar numai cât să ajute la starea de bine şi linişte spirituală a călătorului. În dezmierdarea acestui codru grijile pălesc, iar pelerinul este pregătit pentru rugăciune.

    Aerul curat şi mireasma copacilor amestecată cu cea de tămâie îţi pătrund până în adâncul sufletului şi te fac să uiţi câteva momente de toate neplăcerile vieţii, îţi vindecă toată rănile şi îţi limpezesc mintea.

    La mănăstirea de la Cozancea este o linişte deplină. Şi foarte plăcută. Odată ce ai ajuns aici şi te-ai lăsat pătruns de atmosfera, greu îţi mai vine să pleci.

    „Nu-i loc mai odihnitor pentru suflet. Am avut necazuri mari la viaţă. Mi-o fost tare bolnav trupul şi am mers la mulţi doctori. Am umblat mult pe la spitale, am crezut că am să mă prăpădesc mai repede. M-o învăţat un om bătrân să vin şi să mă rog aici, la Sfânta Mănăstire. E Adormirea Maicii Domnului şi pe mine tot Maria mă cheamă. Şi Sfânta m-o ajutat. Trupul nu mă mai doare aşa de tare. Dar inima mi-e liniştită“ sunt cuvintele pline de credinţă ale unei bătrâne care de ani de zile vine la Mănăstire şi se roagă.

    De puterea rugăciunii spusă cu credinţă şi mai ales de împlinirea ei ne asigură toată suflare locului. Oameni gospodari, liniştiţi şi cu frică de Dumnezeu. Cea mai importantă îndeletnicire a lor este agricultura. Îşi cresc animale şi muncesc pe ogor cât de vara de mare, de la răsăritul soarelui până la apus. Muncesc zi-lumină şi nu încetează nicio clipă să îi mulţumească Celui de Sus pentru toate câte le-au fost date.

   Construită în stilul moldovenesc al secolului XVIII-XIX bisericuţa te îmbie prin simplitatea şi răcoarea promisă în zilele de vară. Odată intrat, călătorul este din nou marcat de simplitate. Aceea simplitate care şi într-un spaţiu redus dă impresia că pătrunde în tot universul. Nu poţi decât să te rogi aici. Şi fără să vrei, mirosul de tămâie, liniştea mângâietoare, dar şi semiobscurul te îmbie la o conversaţie cu Dumnezeu.

     Şi nu după rugăciuni scrise în cărţi, ci liber, ca cea mai sinceră spovedanie. În acest spaţiu nimeni nu îl va deranja pe călător, nici măcar vântul darămite cei şase călugări, care sunt aici la Cozancea. Doar atâţia au mai rămas, schivnicii de la mănăstire. Restul au trecut la cele sfinte sau au plecat la alte mănăstiri, aici în mijlocul pădurii nu au mai rămas decât ei să se roage. După ce te hotărăşti să te smulgi din liniştea bisericuţei, pictate în stilul vechilor lăcaşe de cult moldoveneşti, cu sfinţi martirizaţi şi feţe chinuite de trude sfinţeniei, dai şi peste cei şase locuitori ai mănăstirii.

      Te întâmpină cu zâmbetul pe buze şi un „Doamne ajută”. Te invită la o masă caldă şi nu se lasă până nu vii să îţi potoleşti foamea. Te aşază în rânul lor cu încrederea omului care nu îi mai este frică de nimic în afară de Dumnezeu. Mâncarea e simplă, de obicei de post, iar călugării după ce îşi fac canoanele sunt scumpi la vorbă. Zâmbesc binevoitor, dar nu se întind la vorbă.

Crâmpeie de istorie

    Povestea Mănăstirii ce poarta hramul „Adormirii Maicii Domnului“ de la Cozancea este una fascinantă.

„Acest schit este fondat de către sus-numitul cel întîiul ctitore Constantin Balşu, marele paharnic, la anul 1756. Precum aceste relaţiuni au fost dată verbal şi reposatului Mitropolit Sofronie, chiar de către sus-numitul bătrânul ieromonah Lavrentie, după însărcinarea ce au avut pe când acesta funcţiona în acest schit ca nacealnic, şi această cu vr’o 20 ani în urmă“. Sunt crâmpeie din „Memoriu” redactat în schitul Cozancea la 15 martie 1876, de către protoereul Constantin Lăzărescu.

     Aflăm, astfel, că mănăstirea a fost înfiinţată în urmă cu câteva secole de o familie de boieri care îşi avea domeniile în zonă. Familia boierilor Balş, una dintre cele mai mari ale ţinutului Botoşanilor. Se spune că mănăstirea a fost ridicată de unul dintre aceşti boieri în anul 1684, ca mai apoi Vasile Balş să ridice biserica din centrul mănăstirii. Biserica a fost terminată în anul 1744, atunci când Vasile Balş a dăruit mănăstirii o Evanghelie semnată de propria sa mână. Grosimea zidului bisericii măsoară aproximativ doi metri, iar catapeteasma este lucrată într-un stil desăvârşit.

Sfinţii de la Cozancea

     Odată ajuns aici, călătorului îi este imposibil să nu afle de Paisie Olaru, călugăr la Cozancea, intrat în mănăstire cu aproape 100 de ani în urmă. După ce a murit, în urmă cu 12 ani, la schitul Sihla, părintele, un model de sfiţenie şi viaţă duhovnicească a lăsat în urma sa la Cozancea multe fapte bune, minuni şi chiar şi un loc de pelerinaj. Paisie Olaru a intrat ca şi călugăr la Cozancea în anul 1921. Încă de la început a frapat prin menirea sa duhovnicească. Există numeroase poveşti despre felul cum era părintele Paisie la Cozancea.

     De părintele Paisie Olaru nu se leagă doar acest model viaţă cristică şi o serie de minuni la care a fost părtaş la Cozancea. Pe când părintele Paisie se ruga într-o poieniţă de lângă Mănăstire, a auzit un cor îngeresc şi o voce care i-a poruncit să înalţe acolo o biserică. Fără să crâcnească părintele Paisie a ridicat acolo un paraclis dedicat Sfântului Mina, devenit loc de pelrinaj. Loc de pelerinaj este şi chilia sa, acolo unde oamenii spun ca reuşea să facă minuni. Imediat că oricine află de existenţa acestei chilii, se duce ca atras de o forţă magică să calce pe urmele duhovnicului.

Raiul pescarilor, bucuria ochilor, liniştea sufletului: Iazul Dracşani

    „Ştefan-Vodă l-a iezit cu lână şi cu mare greutate a putut să-i oprească apele pentru multă vreme. Până mai deunăzi se vedea talpa caicului în care Ştefan se plimba pe iaz în zilele de sărbătoare, când mai răsufla şi el de atâtea războaie. Cât a necăjit el cu iezetura asta! Că era străşnicie mare cu apele prin părţile noastre şi până n-a bătut toată iezetura cu lână, şi n-a pus acolo, în furia apelor, un ţigan şi un cocoş, n-a fost chip! Lanţuri cât pumnul de groase ţineau piept cu şuvoaiele. În miezul nopţii, când e frumos, ţiganul iese şi azi şi scapără din cremene şi din amnar. Iar cocoşul cântă de răsună toată valea, până departe şi bate apoi din aripi la opust. Tot Ştefan cel Mare a pus la iaz o ştiucă şi un crap, cu câte un cercel de aur în urechi. Crapul s-a dus degrabă – semn rău pentru dânsul – dar ştiuca s-a găsit nu de mult, mare, mare, cu cercelul în urechi, aşa cum o zvârlise-n apă Vodă, atunci când petrecea pe caiac, cu lăutarii. Azi, iezetura s-a rupt, pescarii au cutezat să sfârşească de zile şi ştiuca domnească, semn de vremuri grele”, scria în cartea sa „Cuvinte Simple“, publicată în anul 1914, folcloristul Dumitru Furtună.

     O legendă despre iazul de la Dracşani. O splendoare a naturii, cu care Dumnezeu i-a binecuvântat pe localnicii din comuna Suliţa, dar şi din împrejurimi. Este locul în care, parcă, cerul sărută apa. Un loc ce îţi încântă privire, dar şi sufletul.

Iazul Dracsani

    Potrivit datelor furnizate de Primăria Suliţa, Iazul Dracşani, zăgăzuirea văii râului Sitna, are o suprfaţă de aproape 800 de hectare luciu de apă, suprafaţa inundabilă putând ajunge la maxim 800 de hectare       Este unul dintre cele mai mari astfel de lacuri din ţară.

    De altfel este puţin cunoscut faptul ca judeţul Botoşani este al doilea din ţară, ca suprafaţă de luciu de apă, după judeţul Tulcea.

    Din păcate, iazul nu poate fi decât admirat de pe margine, în zonă nefiind amenajat nimic. Este însă, în timpul sezonului de pescuit, raiul pasionaţilor de acest sport.

    Momentele petrecute aici sunt veritabile clipe de răsfăţ şi delectare. Cei care iubesc apa şi adoră muzica ei, nu trebuie să meargă până la mare pentru a se bucura de ele. Apusul şi răsăritul soarelui sunt adevărate spectacole ale naturii pe luciul de la Dracşani. Iazul de afla în proprietatea Agenţiei Domeniului Statului Administrată de societatea Psicicola.

Sursa: Adevarul

Ziua Imnului Național

   29 iulie este Ziua Imnului Național al României. În această zi, acum 165 de ani se auzea pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, „Deșteaptă-te române”, care avea să devină imnul revoluției pașoptiste.

   La originea sa se află poemul patriotic „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. La doar câteva zile poemul a fost pus pe note de Anton Pann. Datorită mesajului energic şi mobilizator, imul a câștigat instantaneu aprecierea românilor, însoțind numeroasele adunări ale militanților pașoptiști pentru drepturi naționale. Ulterior el şi-a păstrat valoarea în conștiința colectivă, insuflându-le curaj românilor în timpul momentelor cruciale de-a lungul Războiului de Independentă (1877-1878), al primului şi celui de-al doilea Război Mondial.

   ,„Deşteaptă-te române” a fost interzis, alături de alte marșuri şi cântece patriotice, imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste, la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forțat să abdice. În 1989 s-a auzit din nou pe străzi, însoțind revoluționarii, iar imediat după revoluție a fost ales drept Imn Naţional al României, consacrat prin Constituția din 1991.

   Astăzi, cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Național, militarii din mai multe garnizoane din țară iau parte la ceremonii publice organizate în colaborare cu autoritățile locale.

sursas: ht t p://ro.stiri. yahoo.com/ziua-imnului-na%C8%9Bional-072607060.html

Reciclează azi pentru sănătatea ta de mâine

Societatea comercială URBAN SERV S.A. Botoşani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoşani, Asociaţia ECOTIC Bucureşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani şi Palatul Copiilor Botoşani vor derula, în perioada 12- 16 aprilie, Campania „Reciclează azi pentru sănătatea ta de mâine”.

Acţiunea vine în întâmpinarea populaţiei, ajutând-o să predea echipamentele electrice şi electronice uzate sau învechite (DEEE), bateriile şi acumulatorii uzaţi (DBA).

DESFĂŞURAREA CAMPANIEI: 

           1. Difuzare spot pe ecranele publicitare amplasate în zona ”Casa Cărţii” – Piaţa Centrală şi Pietonalul Unirii.

           2. Distribuire materiale informative în zonele publice din municipiul Botoşani, în perioada 18 – 21 aprilie 2013:

• prin intermediul copiilor voluntari dotaţi cu echipament special;
• la cortul de campanie amplasat în zona  “Casa Cărţii”- Piaţa Centrală.

3.Colectare DEEE şi DBA în periada 22 – 26 aprilie 2013:

• la punctele de colectare municipale:

 * Asociaţia nr. 27 (Al. Curcubeului) – Program:  Luni şi Joi 09:00 – 16:00;

 * Asociaţia nr. 36 (Aprodu Purice)   – Program:  Marţi 09:00 – 16:00, Vineri 09:00 – 13:30;

 * Asociaţia nr. 63 (Independenţei)    – Program: Miercuri 09:00 – 16:00;

• prin preluare directă, în baza solicitărilor telefonice înregistrate la Dispeceratul S.C URBAN SERV S.A. Botoşani la numărul de telefon 02315117007sau 0747081027;
• prin intermediul voluntarilor, care vor pune la dispoziţia dispeceratului lista cu solicitări.

Campania ”Reciclează azi pentru sănătatea ta de mâine” urmăreşte informarea şi conştientizarea populaţiei şcolare şi municipale privind importanţa colectării separate a deşeurilor întrucât, depozitate necorespunzător, acestea se transformă în timp în deşeuri periculoase ce atentează la sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător şi blochează resurse importante de materie primă necesară realizării unor noi produse.